Simfonia naturii şi farmecul copilăriei


Simfonia naturii şi farmecul copilăriei

Volumul de poezii „Simfonia naturii” al doamnei Olimpia Sava este dedicat cu preponderenţă copiilor, dar chiar şi celor maturi care prin lecturare vor aluneca uşor în lumea de basm a copilăriei. Autoarea respectă stilul clasic al poeziei, versurile au o linie melodică plăcută, ritmul este uşor de ţinut de cei mici, iar rima este previzibilă. Poeziile doamnei Olimpia Sava din volumul sugestiv intitulat „Simfonia naturii” sunt vesele, exact ca anii copilăriei, lipsiţi de griji, însoţiţi de voie bună şi zburdălnicie. Asemenea „zburdă” şi versurile precum prichindeii peste plaiurile însorite ale locurilor natale. Ba chiar şi luna, norii şi stelele prind viaţă şi intră în joc ca nişte copilaşi, precum în poezia „De-a va-ţi ascunselea” : „Luna să se joace vrea. / Cum? De-a v-aţi ascunselea! / Multe stele-au refuzat, / Că… n-au vreme de jucat, / / Dar o stea mai zvăpăiată / S-a înscris la joc îndată, / Iar un nor puţin bondoc / A intrat şi el în joc. / /Nişte stele zic în şoapte / Că, învăluiţi de noapte, / Tupilaţi pe după nori, / Se tot joacă până-n zori./”

Nu lipsesc temele aştrilor şi ale anotimpurilor.

Astfel tema astrului luminos şi blând al zilei, soarele, o regăsim în mai multe poeme: „Zori de zi”, „Pânza cerului s-a rupt!”, „Soare-n apus”, „Soare de vară”, „Soare prietenos„: „A plouat şi-a fost răcoare,/ Doar o oră a trecut. / Soarele pe cer apare, / Vesel, parcă încrezut,/ /Că s-au scuturat toţi norii / Şi-a rămas pe cer stăpân./ Cum nu vrea ca muritorii / Să-l considere hapsân, / /Împrumută-o adiere / De la vântul cel sprinţar / Şi-o trimite cu plăcere / Pământenilor, în dar.”

Dar nici luna nu este omisă, crăiasa nopţii în toate ipostazele: „Stăpâna nopţii”, „Unde-i luna?!”, „Eclipsă”, „Luna plină”, „Luna e îndrăgostită”: „O steluţă călătoare / Se îndreaptă către Soare, / Să-l invite la serată / Când e bolta înstelată./ /Ar dori ca el să vină / Cu o trenă de lumină, / S-o aşeze la picioare / Lunii. Doamna nopţii are / / Strălucirea-nlăcrimată, / Că-i de Soare-amorezată. / Ar dori o clipă-n care / Dragostea să i-o declare. / Veşnic Ziua îi desparte / Şi îi ţine tot departe. / Căci şi dumneaei ar vrea / Să-l păstreze pentru ea.”

Autoarea parcă vrea să prezinte copiilor întregul univers, ca o evadare spre necunoscut, spre astral, transmiţând un mesaj cu semnificaţie cosmică prin prezenţa în poemele sale al miilor de aştri ai nopţii, stelele, ce presară bolta cerului ca nişte licurici. Poeta le vede ca pe nişte „balerine”, stele îndrăgostite, dar şi o stea care plânge. Aş enumera numai câteva din aceste încântătoare poeme: „Iubite stele”, „Lacrimi de steluţe” , „Stele balerine” , „Plânge o stea” „Stele îndrăgostite”: / Două stele-ndrăgostite / Într-un tei s-au furişat, / Spre a fi nestingherite / Când au chef de sărutat. / /Luna, blândă, le priveşte / Şi-nţelege dorul lor. / Din trei nori, le împleteşte / Un culcuş ocrotitor. / Două stele-mbrăţişate / Adormite-s într-un tei, / Căci au fost aici uitate. / Poţi să le atingi, de vrei!”

Olimpia Sava împleteşte cu succes tema aştrilor cu cea a naturii în permanentă schimbare în funcţie de anotimpul care o învăluie ca o haină invizibilă.

Cele patru anotimpuri cu specificul lor întregesc imaginea unui an calendaristic, cu natura revenind la viaţă, apoi, după apogeu, retrăgându-se parcă spre hibernare.

În poeme se dezlănţuie veselia odată cu sosirea primăverii cu bucuria trezirii la viaţă a întregii naturi vestită de gingaşii ghiocei şi topirea zăpezii: „Ghiocelul”, „Veste bună”, „Se topesc zăpezile”, „E primăvară”, „Luna florilor”, „Vine primăvara”: „Baba Iarna-i bolnăvioară, / Nu mai bântuie pe-afară. / Se dezbracă de cojoace, / N-are altceva, a face. / / Din zăpada ce musteşte, / Ghiocelul se iveşte / Şi din clopoţel vesteşte: / – Primăvara iar soseşte!”

Apoi, treptat, se instalează peste întinderi vara cu „Soare arzător”, „Secetă”, „Paparudele” „Ploaie torenţială”, „Vara”: ” Vara are-n păr legate / Multe flori şi minunate. / Totul este un covor / Verde şi multicolor. / / După ploaia cea curată, / Curcubeul se arată; / Cerul este mai vioi, / Aducând speranţe noi.”

Într-adevăr copilăria parcă nicăieri nu este mai frumoasă ca la ţară! Cei care trăiesc în mediul rural au acest avantaj să stea vara până noaptea târziu pe prispa casei şi să admire cerul înstelat sau să „zboare” cu săniuţele pe derdeluş iarna. Poate de aceea copiii de la oraş doresc atât de mult ca în vacanţă să meargă la ţară, la bunici, unde se simt în libertate deplină în mijlocul naturii.

Parcă fără de veste, ca un ciclu al vieţii, după maturitate se instalează bătrâneţea şi în mijlocul naturii prin sosirea toamnei ce răspândeşte în jurul său melancolie: „Vine toamna”, „Ploaie mocănescă” , „Toamnă rece”, „A căzut bruma”, „Romantism de toamnă” A căzut o frunză-n drum”: „A căzut o frunză-n drum. / Vântul, jucăuş acum, / O alungă prin grădină / Şi o lasă-apoi în tină. / / Plânge frunza; în picioare / E călcată şi o doare. / Nimeni însă n-o aude. / Lacrimile-ncep să ude / / Praful drumului, în care / Frunza, câte-un pic, dispare. / A căzut o frunză-n drum… / Nu mai e nimic acum…”

Dar odată cu sosirea anotimpului alb, iarna, se dezlănţuie şi bucuria copiilor: „Vine iarna” , „În prag de iarnă”, „A sosit iarna”, „Omul de zăpadă”, „Fulg rătăcit” , „Ninge”: „Fulgi pufoşi, de vată moale, / Se aştern pe deal, pe vale. / Creşte stratul de zăpadă. / Sorinel ar vrea să vadă: / / -Nu cumva s-au adunat / Şi alţi băieţei din sat, / Îmbrăcaţi toţi în cojoace, / Împreună să se joace?”

În foarte multe dintre poeziile volumului „Simfonia naturii” sunt create imagini clare din natură, în funcţie de sezonul la care se referă, constituind adevărate pasteluri.

Autoarea Olimpia Sava ne poartă într-adevăr cu versurile poemelor sale dedicate copiilor ca pe aripile unei simfonii, o simfonie a naturii cu inflexiunile sale de la viaţă la moarte, de la jocul fulgilor de nea la ploile torenţiale, de la zilele toride din timpul verii la gerul aspru al iernii. Se împletesc în această „Simfonie a naturii” anotimpurile cu capriciile lor asupra naturii înconjurătoare, dar şi cu strălucirea aştrilor.

Doamna Olimpia Sava este un talent înăscut şi scrie pentru copii versuri care să fie primite cu bucurie nu numai de aceştia dar şi de cei maturi, rupându-i parcă din lumea şabloanelor, din viaţa efervescentă a societăţii cu tumultul cascadelor pe drumul destinului. Citind acest volum te opreşti o clipă din acea „alergătură” ca un perpetum mobile şi să vrei parcă să opreşti timpul în loc, să-ţi „arunci” pentru câteva clipe gândurile în propriul tău trecut, să te laşi pradă amintirilor şi să retrăieşti frumoşii ani ai copilăriei, acea perioadă a vieţii care se depărtează de tine cu cât înaintezi în vârstă, dar pe care ţi-o reaminteţi de fiecare dată cu drag şi pe care ai vrea s-o retăieşti.

Dacă pentru copii poemele doamnei Olimpia Sava sunt o încântare, pentru omul matur ele acţionează psihic, făcându-l să-şi retăiască cu nostalgie anii copilăriei.

Ion Nălbitoru,

membru LSR, Filiala Vâlcea (decembrie 2014)

 Autor: ION NĂLBITORU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s