S-avem aceeaşi casă


Cer , cerului în sarbătoare

cu luminiţe fel de fel,

îi cer într-una cu ardoare

să vii în vis înceninel,

să îţi şoptesc cu dor, frumos ,

să-ţi povestesc, să dau din casă

de întâmplări de-aici de jos

dar, neputinţa nu mă lasă.

Singurătăţii i-am tăcut,

destinului ce ne desparte,

în mine simt că s-a născut

dorinţa de aţi fi aproape.

Hai, să-mpletim din amintiri

cununi cu fire de lumină,

cu verde brad peste zidiri

de cer, în lumea ta divină,

coboară ca Isus, o dată

şi dăruieşte-mi infinitul…

oare-ai uitat iubirea toată?

eu eram fata… tu iubitul.

Să meşterim scară la cer

călăuziţi de-a Lui lumină,

urcând în doi spre-a lui mister,

doi îngeri în lumea divină.

Cum oare pot, a-ţi da de veste?

să înţelegi cum, că mă doare

când scriu acum a mea poveste

gândind cum să-ţi aduc o floare?

cum, lutul negru să-nvelesc

cu candela ce va fi stinsă

de vânt şi ploi ce năvălesc,

sau de zăpada albă, ninsă?

Sau, poate vezi în noaptea-ţi albă

cum gândul veşnic ţi-l dedic

în rugi, sau vers pe coala dalbă

şi-aştept la cer să mă ridic,

să mă aştepţi în pragul sfânt,

să fiu din nou a ta mireasă

sub cer cu stele , ca mormânt

atunci s-avem aceeaşi casă….

 Autor: Maria Calinescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s