s-au dus amiezile


s-au dus amiezile…

s-au dus amiezile din fânul cosit

cînd stam culcat

şi priveam cerul de in topit

şi când, prin polenul soarelui,

cădeau păsările în gol,

ca nişte zmeie doborâte de vârteje;

s-au dus amiezile acelea dulci

când vântul legăna soarele

ca pe o floare de cicoare

şi când eu ascultam sunetele

rupte din rai ale ciocârliei

sub corul de îngeri ce cântau

din alăute versete din Firdusi;

s-au dus amiezile fermecate

cu codrii foşnind,

unde se auzeau centaurii

urlând după hrană

şi unde timpul îşi purta

cerul pe umeri ca într-o cupolă

pictată de Bramante,

s-au dus amiezile pline de vis

când la margine de timp

copilăria îmi făcea cu ochiul

şi cu pupilele mari visam

vacanţe pline de prigorii

şi plângeam în mine

de-atâtea minuni ale vieţii;

frumoşi nebuni mai eram odată,

neştiind că ceasul

nu se mai întoarce spre noi

şi acele amiezi vor rămâne

să ne sângereze amintirile,

ca un tropot de stafie

care ne calcă pe suflet

şi doarme mereu în noi.

 Autor: Ionescu Ion

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s