PRINTRE FALDURI DE NIRVANĂ


Sfios, un gând, din zboru-i se coboară
Pe aripa-i, ca fulgul de uşoară,
Cuminte, mă priveşte într-o doară
Şoptind complice – n-ar fi-ntâia oară:
Hai, vino, zboară!

Mă duce hăt, înspre-o nemărginire-
Din câte sunt, întinsă peste fire,
Ce a ascuns în ea marea-mi iubire,
A Domnului, de suflet, hăruire
Şi-a mea-mplinire.

Am rătăcit pe căile albastre,

Prin umbre tăinuite,-n colţ de astre,
Printre palate din onix, prin castre…
Doar inimi sfărâmate, reci, sihastre,
Crunte dezastre!

Deodată, printre falduri de Nirvană,
Opri gondola Lunii, într-o dană;
Mă cerceta adânc şi cu dojană
În suflet şi ghici, sub văl de mană,
O veche rană.

Iubirea vitregită şi durută
De un necine cu privirea slută,
Din cupă ce i-a dat să bea cucută,
Ar vrea să cânte iar din alăută,
Acum e mută.

Iubire, gândul bun, tu, îl urmează,
Ascultă-l, spuse Luna, deci cutează!
Nu pune-n zboru-i piedici, să nu cază,
Îţi lumina-voi calea cu-a mea rază,
Îţi fi-va oază.

 Autor: Maria Niculescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s