Poezii de William Butler Yeats


poet şi dramaturg irlandez

Evenimente biografice

Navigând spre Bizanţ

Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stau
Unul în braţele celuilalt; păsările în copaci. Eşti
Aici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.
Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;
Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;
Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieşti
În această muzică senzuală, unde nu se discern
Printre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,
O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,
Cât nu aplaudă şi cântă bucuros
Pentru fiecare clipă de viaţă efemeră.
Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folos
Priveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.
De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,
Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe perete
De veghe în lumina Dumnezeului cel Viu,
Ieşiţi din focul sfânt cum din azur străfulgeră-un erete
Şi-n sunet nepământean de muzici spre cerul auriu
Călăuziţi-mi spiritul bolnav de-atâta sete;
Prea strâns legat de animalul trup nici nu mai ştiu
Sufletul-mi cât suflet este şi cât lut – dacă se poate
Chemaţi-mă-acolo-n casa voastră din eternitate.

Astfel, extras naturii, nu-o să mai stau înghesuit
În imediat sub forma unui lucru natural;
Voi fi statuie bătută-n aur smălţuit
De sculptorii elini, reper şi semn regal,
Spre-a ţine treaz pe Împăratul adormit –
Sau poate voi fi-ncadrat în aura unui buchet floral
Pentru-a cânta doamnelor din Bizanţ de sus, de pe colină,
Despre trecut şi despre trecere – sau despre ce-o să vină.

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur

Mi-aş vrea veşmântul rupt din cerul pur,
Ţesut din aur şi argint şi umbre,
Tivit cu soare, noapte şi azur,
Şi cu paing de raze şi penumbre,
Şi la picioare-aş vrea să ţi-l aştern,
Dar sunt sărac – şi nu am decât vise!
Să calci uşor când visele se cern,
Căci calci pe vise – şi pot fi ucise!

Şi-apoi

În şcoală toţi credeam, la fel,
Că va-ajunge savant de soi;
Trăind din cărţi, credea şi el
Şi-a buchisit treizeci de ani –
Şi-apoi? zis-a Platon. Şi-apoi?

Cântec de pahar

Pe gură intră în om curatul vin
Iar dragostea prin ochi se-adapă;
Atât trebuie despre-adevăr să ştim
u2018Nainte de-a ajunge-n groapă.

Disperare

Părţile se desfac; centrul nu le mai poate ţine;
Anarhia se răspândeşte în lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze – pretutindeni
Păstrarea inocenţei devine inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense.

Impuls

E trist că dorul şi ispita cea adâncă
Nu vor sa moară-n mintea mea bătrână, încă?
Tânăr fiind aveau şi rost şi înţeles;
Ce mă mai ţine azi în poezii, eres?

În amurg

Inimă uzată în timp trecut,
Retrage-te din bine şi din rău,
Râzi, inimă, în amurgul tău
Şi-oftează-apoi, şi te visează lut.

Moarte

Nu exista speranţă, nici frică
În animalul care moare;
Omul sfârşeşte, la o adică,
Într-o nădejde temătoare.

Pentru Anne Gregory

Numai Dumnezeu, draga mea,
Te-ar putea iubi numai pentru tine,
Iar nu şi pentru părul tau auriu.

* * *

Acum, când scara mi s-a rupt,
Zac in locul unde mai ieri urcuşul începea,
În sacul slinos, de sub oase – în inima mea.

Traducere Petru Dimofte

 Autor: Deac Suzana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s