Poeme


ÎNFĂŞURAT ÎN LINIŞTE

Înfăşurat în linişte, ciulesc

Urechea înspre tot ce-i pământesc.

Am pus pe răni parfum de iasomie,

Tristeţea lumii îmi e dată mie.

Şi încolţeşte firul pe mormânt-

De vorbă stau cu cei ce numai sunt.

Te strâng în braţe şi mă strâng pe mine,

Împrăştiat pe câmp şi pe coline.

Icoana afumată, în perete,

Nu poate să mă mântuie de sete.

Şi cum un om de altul se desparte,

Nu poate să mă-nveţe nicio carte.

Nelinişti din vechime se cernură,

De teamă să ne vindece şi zgură.

Şi orele miros a frunze arse,

De-o mână tot mai leneşă întoarse.

GÂND STATORNIC

Chiar daca-aş şti că peste ani şi ani

Voi fi îmbrăţişat de tine încă,

De-o grea tristeţe caii năzdrăvani

Ar necheza în noaptea cea adâncă.

Am tresărit la şuierul bolnav

Al păsării căzute în ţărână.

Acelaşi e al omului nărav-

Ar vrea să plece, vrea şi să rămână.

Ar fi de-ajuns, îmi dai de înţeles,

Să-mi duc la buze ale tale plete,

Cuvântul tău să picure ades,

Când i se face sufletului sete.

Mi-e greu să spun neliniştea de unde,

Din care plantă putredă răzbate.

Chiar dacă-aş şti că nu te vei ascunde,

Eu te-aş găsi doar în singurătate.

AVÂNT

Albastru goneşte

Un cal.

Îţi flutură păr

Vegetal.

Şi unduie ţărmul

Promis,

Străine chemări

Am ucis.

Uit vorbele reci,

Sibiline.

Renunţă la vorbe,

Mai bine!

Câţi oameni se-adună

Şi-asudă

La cumpăna vremii,

De trudă!

Ei linişte n-au

Până când

Nu-şi stâmpără setea

Curând.

Pe buze sărate

Sărutul

Mai dă-mi-l, mai dă-mi

Începutul!

CE NUME AI

Ce nume ai,

Cum pot să te cunosc-

Când văd afişe fluturând

Pe bulevard

Şi zâmbete piezişe?

Când lumea-i tot grăbită

Şi-n băltoace

Sleite chipuri se tot strâmbă?

Cerşetori

Îşi cară murdăria pe trotuare,

Înjură şi se-ncaieră,

Zâmbesc.

Birouri suitoare

Sclipesc nepăsător.

Alunecă pe-alei cu frunze închircite

Perechi de-ndrăgostiţi

Setoase de păcat.

Răsună scene violente,

Dintr-un ecran ţâşneşte sânge cald.

Femeile împrăştie parfum,

Îşi sorb văpaia vârstei din pahare.

Pe la ghişee

Se-anunţă proaste veşti politicos.

La care intersecţie s-aştept?

Ce nume ai?

Cum pot să te cunosc?

CAPTIVITATE

O ţin în braţe şi acum pricep

Distanţa care ne separă.

Stârneşte frica energia care

Ne pâlpâie-n privire,

Curge-n vene.

Abia acum,

În clipa-aceasta plină

Începe să se-nchege despărţirea.

E-o tiranie-a clipei, că nu poţi

Odată să te smulgi,

Şi-n focul rece

Al minţii tale să te reculegi.

E un impuls, de care te fereşti

Doar până când zâmbeşte fără veste.

Primejdie suavă, necerută

Şi totuşi căutată

Totdeauna.

DE N-AI FI TU

De n-ai fi tu, s-ar frânge-n mine toarte,

Aş fi copac de trăznet doborât.

Pământul însuşi ar crăpa atât,

Că ar duhni a stârv în orice parte.

De n-ai mai fi, n-aş mai putea pricepe

Nimic din toate câte se petrec,

Şi ziua s-ar târî sub ochiul sec,

Aş alerga spre nicăieri, prin stepe.

INTRE OGLINZI

Tristeţea are un sunet al ei

cine vrea să scape de ea

o găseşte

într-o izbândă

într-o aşteptare

tristeţea e o apă atât de limpede

că ţi se face teamă

de propriul tău chip

e atât de a ta

că începe să fie

a altuia.

*

E-o nouă zi şi grija se-nteţeşte-

Întinde numai braţul înafară!

O fiară se apropie omeneşte

Şi omul te pândeşte ca o fiară.

Ai meşterit, ca viaţa să vibreze

Precum un cerc zvârlit dintr-o suflare.

Şi nu zăreşti, suit pe metereze,

Decât sclipirea apelor murdare.

*

Atâtea vieţi şi semne de-ntrebare

S-au strâns între coperţile de carte!

O linişte de tine mă desparte,

Femeia mea de rouă şi răcoare.

Iubiri înfrânte sau răzbătătoare,

Isprăvi de-azur sau îndelung cernite,

Atâtea patimi, renunţări, ispite-

Se risipesc în veşnica vâltoare.

*

Unii oameni sunt prinşi

între zimţii înroşiţi

ai fiecărei zile

cuvintele trec printr-o pâclă

murdară

şi n-au niciun sens

pentru cei de afară.

*

Cei care vor să te ştie

pierdut

vin mai aproape de tine

vestmintele lor

miros a ruine

cuvântul îndelung aşteptat

e azvârlit într-o doară

ei vin mai aproape de tine

s-adulmece

ascunsa povara.

DE MINE STRĂIN

De mine străin

Aş fi, fără ea.

Şi lumina s-ar frânge,

Dacă nu m-ar vedea.

N-aş număra

Cu sete, secunde,

Dacă de mine

Nu s-ar ascunde.

Şi gându-ar tânji

Departe, ne-ntreg,

Enigma de-aş vrea

S-o-nţeleg.

*

E-o liniste-n cer, o singurătate,

Şi totul miroase-a pământ.

Urc treptele ninse, atât cât se poate,

Şi nici nu mai ştiu cine sunt.

Se zbat pe deasupra cuvintelor mele

Flămândele păsări de pradă.

Atât eşti de singur, că-n lungul tău drum

Şi orbii-ar putea să te vadă.

ROBERT TOMA

 Autor: Emanuel Pope

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s