E ATATA IARNA IN NOI DE TRAIT SI IUBIT…


GÂNDURILE OMULUI DE NEA…
Laura Schussmann
Iarna asta, ca niciodată, mi-am pus doi cărbuni să vă văd mai bine,
un morcov să vă respir mai bine când vă apropiaţi de mine zâmbind a nostalgie… De ce zâmbiţi ? Nu mă credeţi că pot fi altfel şi totuşi acelaşi ..Şi am devenit filozof.. şi vă privesc.. undeva pe drumurile voastre , grăbiţi spre nicăieri, vă intersectati paşii, chiar vă loviţi unii de alţii , şi mă uimesc.. Mă uimesc că nu îndrăzniţi să vă priviţi măcar osecundă în ochi.. De parcă vă este teamă să nu vă îndrăgostiţi unii de alţii la prima vedere..
Când sunteţi deja obosiţi de fugă de voi înşivă, vă aşezaţi cuminţi ca nişte copilaşi neştiutori şi inocenţi, lângă un brad verde speranţă şi aşteptaţi globuri pline de ceva, orice, dar cel mai bine cu lumină ,să cadă singure pe cetine şi să vă strălucească bucuria de a trăi , pierdută de mult parcă şi regăsită uneori la întâmplare lângă un foc de lemne mocnind a revelaţie de sine..
Îmi strâng mai bine fularul în jurul gâtului rece de zăpadă, căci îm este din ce în ce mai frig.. Nu este de vină iarna, nu… Ci răceala care o simt din ce în ce mai mult când vă apropiaţi de mine.. De ce oare atâta răceală sub aşa zâmbete frumoase ? Să fie doar zâmbete false şi forţate de circumstanţele credinţei voastre?
Îmi trag pălăria de paie pe ochii mei aprinşi de cărbune , o împart cu sperietoarea de ciori, ehehe !! Pe ea o păzeşte vara de insolaţie şi ciori, pe mine iarna , de otită şi ciori… Da , ele ciorile, sunt cele mai constante păsări ale existenţei noastre.. adică a existenţei voastre… În fiecare anotimp sunt acolo, negre şi zgomotase şi se ciocnesc în aer de pesimismul vostru şi tristeţile voastre , care prind şi ele aripi..şi devin păsări la fel de negre ca ochii mei de tăciune aprins..
Braţele mele , câteodată sunt scurte şi câteodată lungi.. atât cât să îmi ajungă pentru o îmbrăţişare de suflet, aş vrea să lase acolo amprente de puritate .. tare aş mai vrea..
Da sunt un om de nea care simte şi gândeşte.. Şi am şi inimă acolo adânc sub un strat subţire de gheaţă..la mine gheaţă îmi ţine inima mea de zăpadă pulsând viaţă şi iubire de foc…Trebuie doar să mă credeţi pe cuvânt şi o să simţiţi că nu va mint.. Dar nu pot să vă vorbesc..
Că dacă aş putea v-aş spune aşa…
Sunt omul de nea,
sunt visul vostru adânc
ce cade spre pământ din ceruri
sărut de fulg pe dalba stea.
Mă nasc din zăpada
şi mă topesc cu ea.
Va iau cu mine în amintire
şi mai întorc la voi iubire
când înapoi mă doriţi.
Şi îmi vrea inima zăpadă,
că în fiecare iarnă,
în ochii mei cărbune aprins,
copilăria să vă regăsiţi..
Am făcut un pact cu Moş Crăciun . Ştiţi care ?
Când nu vă mai zări pe pământ nici un om de nea, să rămână acolo în lumea lui de Pol Nord sau Pol Sud, undeva între şi la Poli.. căci nu mai are rost să mai vina … căci nu mă are de ce … Inseamna că ne-au fugit de noi copii, renegarea vieţii în semn de protest la renunţarea de sine şi egoism…
Fotografie:

 Autor: Laura Schussmann

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s