Drumeţ la porţile occidentului


Pe 31 august 2014 am fost prezent la Hotel Rio din staţiunea Jupiter, la un eveniment deosebit, Ziua Limbii Române, organizat de Directorul General al revistei STARPRESS INTERNATIONAL, Ligya Diaconescu, împreună cu domnul Al. Florin Ţene, Preşedintele Ligii Scriitorilor Români şi Membru carespondent al Academiei Româno-Americană. Cu această ocazie am cunoscut multe personalităţi scriitoriceşti: poeţi, romancieri, eseişti atât din ţară (Elena Trifan, Dora Alina Romanescu, Titina Nica Ţene, Floarea Cărbune etc.) cât şi din diaspora (Elena Buică – Toronto, Canada, Daniela Popescu Stroe-Madrid, Spania etc.). Atunci am primit numeroase volume (poezii, romane, jurnale de călătorie) pe care încă de a doua zi am început să le răsfoiesc…

Printre acestea se află şi volumul de poezii, bilingv (română şi spaniolă) al doamnei Daniela Popescu Stroe, Drumeţ la porţi de toamnă (Viajero a las puertas de otou00f1o).

Încă de la primele poeme am realizat că am de a face cu un poet autentic, un suflu românesc care se manifestă în plenitudinea sa în fiecare vers, o poezie între credinţa creştină şi dorul de ţară, dar în acelaşi timp şi o poezie socială, uneori cu aspect de protest faţă de nedretăţile din societatea începutului de mileniu III. Şi pentru că am simţit în adâncul sufletului emoţia dezvoltată de minunatele sale versuri, am numit această cronică „Drumeţ la porţile occidentului”, ca un semn de solidaritate cu toţi confraţii noştri „rătăciţi” pe străzile „Apusului” în lupta pentru existenţă. De ce a ales oare autoarea tocmai anotimpul toamna? Poate pentru că reprezintă atât melancolia poetului rătăcitor, dar şi tristeţea sufletului. Şi cum este firesc, cel plecat în „pelerinajul” luptei pentru un trai decent, de acolo, din depărtări, îşi aminteşte în primul rând de „mama”, în dublă ipostază: mama biologică şi mama-patrie cu splendoarea locurilor natale. Astfel autoarea îşi începe volumul cu o dedicaţie emoţionantă:

„Dedic această carte mamei mele, ai cărei ochi albaştri ca două flori de nu-mă-uita, adesea în lacrimi, m-au însoţit mereu pe tot parcursul vieţii mele, veghind în rugă şi scrutând îndepărtările, spre a mă vedea venind pe drumul dintre crângul copilăriei şi casa noastră, aflată în apropierea râului Vedea.”

Doamna Daniela Popescu îşi începe volumul de poeme cu un omagiu adus mamei:

„Un dor albastru, ce iernile-mi alungă, / Ce ştie a face zăpezile să plângă / Şi să tresalte în patru zări uimirea: / Sunt ochii mamei ce străbat nemărginirea, / Să-mi pună-n palmă flori de tămâioară, / Să nu mă tem pe drumul către seară.”

Dar tema mamei se regăseşte şi în „Cântecul lebedei”, unde mama este asociată cu o lebădă ce-şi poartă copiii pe drumul vieţii:

Plutea, tăcând, pe ape, regină a tăcerii, / Iluminând adâncul cu graţioasa-i umbră. / Cu trei boboci pe aripi, mergea către departe… / În inima-i plăpândă, vuia o voce sumbră, / Dar n-o durea furtuna, cât puii de pe spate. / … Şi se rugă regina, în cântec alb de şoapte, / Să-i treacă Domnul puii, prin apele durerii.”

Ca o retrospectivă, poeta nu-şi uită locurile natale, arătându-şi totodată respectul pentru bătrânii înţelepţi de altădată. Ea îşi aduce aminte cu nostalgie de „Doina copilăriei”, de vremurile de demult.

Treptat, treptat autoarea ne introduce în esenţa poemelor sale, în lupta cu vicisitudinile vieţii, exprimându-şi credinţa în Mântuitor, credinţă care-i redă speranţa că va birui la fiecare pas, străbătând tăcerea:

„Tăcerea-i adesea cântarea credinţei, / Ce-ţi face sufletul mai tânăr c-un ceas, / Sau e-nţelepciunea înălţând biruinţei / Un steag în pustiu, la fiece pas.”

Adesea, cum este şi firesc, la moment de cumpănă, descurajat, te întrebi „Cu ce rămâi?”

„Gloria lumii şi cununa de martir / Nu pot sta deopotrivă pe fruntea-ţi efemeră. / Deşertăciunea vieţii şi-al chinului potir, / Nu ţii cu-aceeaşi mână, oricine ţi le-oferă.”

Poeziile din volumul „Drumeţ la porţi de toamnă” capătă uneori o încărcătură psihologică, fiind predominate de tristeţe, la limita dintre speranţă şi disperare:

„Aceasta-i taina devenirii, / Acesta-i ţelul scris în cer. / Eşti rob al păcii sau al firii, / Eşti zbor de vultur spre înalt, / Sau vrabie murind în ger.”

Toate acestea, poate, derivă şi din faptul că doamna Popescu se află departe de ţară, departe de locurile pitoreşti unde s-a născut şi a copilărit, de prieteni, colegi, rude, departe de obiceiurile şi tradiţiile satului românesc, de etnografie şi folclor. Acolo printre străini nu va găsi niciodată ospitalitatea şi căldura sufletească specifice românului de rând, nu va putea întâmpina sărbătorile de iarnă, Naşterea Domnului, Anul Nou, Botezul Domnului, dar nici revenirea naturii la viaţă primăvara şi sărbătoarea Sfintelor Paşte:

Rătăcitoare stea din gândul meu se naşte… / Eram şi eu cândva o flacără de Paşte.”

Rămasă singură printre străini poeta are senzaţia că nici anii nu-i mai sunt prieteni:

„Anii mei, singurii mei prieteni, / Şi voi m-aţi trădat pentr-o zare grăbită! / Şi voi v-aţi dus cortul departe de-al inimii mele hotar…! / Când v-am strigat, m-aţi lăsat în ţărână zdrobită…! / Când mi-a fost dor, / Mi-aţi umplut amintirea cu-amar!”

În clipele de meditaţie apăsarea şi tristeţea se accentuează, amintirile răscolindu-i trecutul pe care-l raportează la un prezent imprevizibil ca-ntre ruinele unei cetăţi:

„E miezul nopţii. Singur, uitat în inimi, dorul / A adormit flămând, plângând în somn, printre ruine, / Căci mâine îl aşteaptă doar scena şi actorul … . / Acum … e somn, şi noapte, şi-un biet lătrat de câine. /Atât! … Şi-o lună-n doliu, plângând printre ruine!”

În poemele sale predomină noaptea, dar nu cea cu splendoarea miilor de aştri ce strălucesc în întruneric, ci a tristeţii atunci când „Dorul” vine şi pleacă; o apasă sufleteşte dorul de „Stejarul de pe deal”, sau se trezeşte pierdută în „Miezul nopţii” sub bolta înstelată ca un „Drumeţ”.

În volumul de poeme „Drumeţ la porţi de toamnă” doamna Daniela Popescu evocă drama poetului care trăieşte într-o lume a tristeţii, a introvertirii, dar care totuşi nu-şi pierde fărâma de speranţă prin credinţa în Mântuitor că va veni o zi în care zâmbetul şi bucuria va înflori şi pe chipul omului. Regăsim în versurile acestei cărţi pe acel poet veşnic neînţeles, cutreierător, care nu-şi găseşte locul potrivit într-o lume deşartă în care totul pare să-i fie potrivnic, chiar şi iubirea.

„M-am născut din cenuşa durerii mele, / Ca să văd cerul albastru ascuns după nori, / Ca să fiu pasăre, ce-Ţi cântă puterea prin zbor, / Purtându-mi cântarea de biruinţa spre stele.”

Însă, aşa cum este o vorbă: „Speranţele nicicând nu mor”, la fel, la orizont, se întrezăreşte, ca o fata morgana, un ideal, un v
is, încă o şansă:

Îmi flutur azi năframa ce mi-am desprins din păr, / Iar tu-n galop aleargă, ca-n visu-mi tineresc, / Să-mi pui, ca niciodată, în plete flori de măr! / La pieptul tău mă-nalţă, magnolii să găsesc!”

Optimismul revine, căci aşa este viaţa cu urcuşuri şi coborâşuri, şi sufletul poetului este învăluit de frumuseţe, ca nişte magnolii care înfloresc toamna, anotimpul asociat celei de a treia vârstă…

„Din dorul tău şi-al meu, luate împreună, / Iubitul meu cu ochi ca două stele, / Au înflorit magnolii, către sfârşit de toamnă. / Să le culegem astăzi, ţinându-ne de mână, / Trecând prin viaţă albi şi mirosind ca ele!”

Majoritatea poeziilor sunt scrise în stil clasic cu rimă, ritm, muzicalitate, imagini clare. Se observă pe parcurs şi o tentă cosmică, o încercare de evadare către aştri din feeria naturii. Versurile domniei sale au forţă şi mesaj, sunt scrise cu naturaleţe din adâncul sufletului, aş spune „o metaforă a vieţii” şi parcă te îndeamnă să le reciteşti de fiecare dată.

Ion Nălbitoru – membru al LSR, România

 Autor: ION NĂLBITORU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s