Cafe Tamar


Café Tamar

Nu numai Roma sau Parisul se bucură de faima unor cafenele celebre căutate de boema locală. În Israel au funcţionat câteva stabilimente mult apreciate: Kasitşi Cafe Tamar în Tel Aviv, Tamun în Ierusalim. Kasit şi Tamun s-au închis după dispariţia proprietarilor.O excelentă expoziţie de fotografii realizată de talentata Shlomit Carmeli (*) reface istoria cafenelei Tamar, singura cafenea care a rezistat timpului şi funcţionează şi azi sub conducerea doamnei Sara Stern.

Sara a intuit potenţialul cafenelei intelectuale şi a permis jurnaliştilor de la ziarul Davar să îşi mute şedinţele de lucru din clădirea alăturată la cafenea. Unii petreceau ore citind cărţi împrumutate de la o bibliotecăvecină cafenelei Cartea Bună (biblioteca s-a închisîn 1967). Simbolul cafenelei era trunchiul unui pom vechi lăsat pe loc neatins. În jurul pomului rudele familiei Avram şi Sara Stern au clădit o cafenea pe strada Shenkin din Tel Aviv. Anul era 1941. Cafeneaua a fost preluată de perechea Stern în 1956. Sara Stern se aflăşi azi la cârma afacerii.


Fiind situată foarte aproape de teatrul Habima şi de Auditoriul Mann, cafeneaua era bântuită de artişti şi muzicieni devenind locul cel mai European al metropolei. Famila poseda o brutărie în cartierul Shapira. Acolo se preparau dulciuri şi ştrudele faimoase. Cafeneau funcţiona de la 6 dimineaţă şi până la 1 noaptea. Avram a decedat în 1966 dar Sara a continuat afacerea transformând-o conform spiritului sau liberal, bohem. Sara şi fiica sa au inventat primul covrig-toast cu brânză galbenă, telemea şi măsline, servit în Tel Aviv. În anii 70 locul devenise faimos şi era preferat de turiştii porniţi în căutarea legendarului toast.


Încet încet locul devine preferat celebrităţilor. Cine nu poposea la Café Tamar? Sara nu-şi poate aminti sutele de clienţi care veneau la discuţii aprinse. Cert este că după ce s-a închis cafeneaua literară rival
ăKasit, clientura boemă de acolo a migrat spre Tamar. Scriitorul Natan Alterman, Nahum Gutman (pictorul), Meir Pitzhadze, poetul Natan Zah, Yossi Harel (cineast) Rafael Klatzkin (actor), Yoram Kaniuk (critic, ziarist), Itzhak Klepter (muzician) Ghidon Levy (jurnalist) şi mulţi alţii îşi făceau veacul acolo. Amos Lavi (actor de cinema) aproape că nu părăsea localul. După moartea acestuia în 2010 întâlnirile memoriale au avut loc la cafenea şi nu la cimitir.


Tot spaţiul cafenelei este decorat cu afişe, postere şi fotografii ale clienţilor fie ei vii sau morţi. Vom găsi picturi semnate de Moshe Bronstein sau Uri Lifschiz, care desenau clienţi diverşi împreună cu stăpâna localului.

Din fotografiile pline de contrast şi nostalgie ale lui Shlomit înţelegem că farmecul locului se datorează Sarei care ştia să hrănească trecătorul. Timp de ani ea a săturat flămânzi: generaţii de arhitecţi, actori, artişti, psihologi care şi-au făcut studiile şi diplomele între zidurile cafenelei. Sorbind cafeaua tare şi fierbinte. Purtând discuţii aprinse despre viaţă, univers, artă sau politică.


Este cunoscut cântecul formaţiei Mango gara be Shenkin (locuieşte pe strada Shenkin, bea café Tamar) care a devenitsolganul tineretului Tel Avivian. Dar timpurile se schimbă. Sunt mai puţini trecători pe stradă, o parte din cei în vârstă au murit,lucrările de întreţinere efectuate de primărie au durat ani şi au gonit clientura. Noii veniţi în cartier nu se simt legaţi de cafeneaua veche, demodată. Decorul nu s-a schimbat de peste 5 decenii. În anii 60 sub conducerea lui Avram localul era elegant, dar mai târziu Sara a stabilit preţuri mai joase. Cine nu avea bani nu plătea. Cafeau costa doar 10 sekeli spre disperarea funcţionarului de la fisc care nu înţelegea lipsa de câştiguri. Dacă cereai un menu erai privit ca un astronaut. Nici credit cardul nu era bine văzut. Café Tamar rămâne printre ultimele enclave ale vechiului Tel Aviv, un loc ancorat în trecut şi amintiri. Clientura fidel
ăse mai abate pe acolo, de regulă vinerea, pentru o cafea şi o prăjitură.

Fotografiile lui Shlomit Carmeli sunt pline de încărcătură, contrast şi tensiune. Ele surprind atitudini, feţe, priviri şi la un loc redau atmosfera stabilimentului. Este o călătorie în timp dacă vreţi, o retrăire a unei epoci care dispare încet încet dar este încă vie datorită prezenţei Sarei care în ciuda vârstei sale petrece zilnic 12 ore în cafenea. Tot ea vinde zâmbind secretul locului: Oamenii vin la mine ca să se relaxeze, eu reuşesc pentru că sunt o vrăjitoare.. Le este mai bine aici decât la ei acasă.
(*)Expoziţia este deschisăla galeria Shouki Kukîn Tel Aviv

Adrian Grauenfels

 Autor: Adrian Grauenfels

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s