Anotimpuri reci


Aşteptam

şi-am mai putea aştepta.

Printre garduri ulucind fără voie

un prefăcut peltic

aplecat până la atingerea solului

şi privind doar cu marginea retinei…

îngâna o baladă, a îngăduinţei.

Oameni în paragină…

trag greu după ei:

inimi călărite de păcate,

suflete sufocate de gânduri…

Viermuind de colo-colo,

cu gesturi sădite în trupul lor,

parcă având ochii închişi,

unii printre alţii vin sau pleacă,

ca un popor înţelegător, compact,

într-un vechi teatru de desfăşurare.

Viaţa toată e într-un picur de rouă.

Aceleaşi greşeli! Mi-amintesc clar!

Am mai trăit viaţa asta de câteva ori!

Am lovit cerul cu ce mi-a venit la mână şi la gură!

Asta mi-a influenţat înclinaţia literelor,

în fraze lipsite de gravitaţie,

şi distrugând vegetativul textului,

spre patima unui vers violent,

într-o atracţie spre rătăcirea finală.

Voi rămâne pe-aici, ca o parte din alţii sau altceva,

îndrăgostit de sunetele unei curţi de ţară,

şi prins de liniştea muntelui,

toamna târziu.

 Autor: Cristian Pop

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s