poem neterminat


copilul bolnav îmi mângâie fruntea
înapoia inimii tale
un copac
îşi scutură frunzele
numai noaptea ne dă câte un indiciu
caută
caută
e o distorsionare a adevărului şi inima mea
ia forme piramidale (suntem prea mulţi le zic
prea multe ziduri nesparte zac deasupra fiecăruia)
un Cineva parcă
înadins
ne desparte vieţile cu
o sfoară parcă ne tot leagă
Cineva
şi eu privesc de dinapoia ochelarilor de foc
nu mai am vârstă
nu îmi mai port
peste talazuri
falsul meu trup doar
unghiile şi părul îmi mai acoperă urma trecătoare
pe când încerc sa mă ascund în rădăcinile altcuiva
de azi voi fi nevăzător
de azi voi fremăta ca şi plopii
amurguri voi ascunde printre gene şi
n-am să le mai vând
pescarilor nimic
nimic voi fi
şi voi tot arde
acolo
departe de imina mea
fetiţa cu genunchiul de metal
va cânta legănându-se veşnic
veşnic ne vom veseli şi o veşnicie
vom amesteca în palmele noastre nemuritoare lutul şi poate
în ritmuri de tobe răzvrătite
vom bea licori angeline
petrecându-ne peste zările albastre chipul
în adâncimile terestre vom dansa

 Autor: dorina neculce

Anunțuri

Un comentariu

  1. misionara · Iulie 31

    Reblogged this on misionara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s