Poeme – Autor Dorina Neculce


dar țin minte

Misionara

În oglinda
sumbră-a nopții,
Fața ta de
zeu apare,
Umbrind
chipul de bărbat,
Din-ndărătul
ființei tale.

Chip de
astru-n bătătură,
Învelit cu
„umbra-morții”,
Care-n
zori, cu viața-n gură,
m-a privit
și sărutat,
Cum sărută
numai zeii,

nu și gura
cea robită de păcat.

Privesc
trupu-ți
ce
se-ascunde-dedesubt,
Străbat
văi întunecate,
Pasul îmi
reface drumul,
Ce,
cândva, l-am început.

Dar… țin
minte că-n odaie
ușa s-a
îndepărtat,
și-ai
pătruns cu-nfiorare,
când uitam
că te-am chemat:
nu pe zeul
cel din tine,
ci, doar
umbra-ți tremurată,

strat cu
strat…

paloarea altor lumi

peretele de sticlă s-a crăpat
înăuntrul meu intră
o lume învechită-
talcioc de suflete uscate-
iesite din craterele nopții
dau valma prin
țăndările plesnite
ca niște muguri proaspeți

(ar trebui să o privești
și
să-ți închipui o altă lume cu pumnul
încâlcit în gură)

coapsa
atinge
trunchiul copacului
din mine
se cutremură
trandafirul
pierzându-și candoarea
pe cărările bălăriilor
spinii
scutură
umbra nopții.

nu mai bat clopotele.

-străine, privește!
stau
în gura cerului
mi-atârnă aripa de
plumb.
……………………………………………….
sunt prea
departe
ecou` amuțit în stâncă
paloarea altor lumi / îmi desenează,
în
trup, / aripă vie.

poveste de demult

Misionara

demult nu mă mai înspăimântă păianjenii cu barbă
burtoși de
prin podurile părăsite
am cules cutia ruginită plină cu banii
de altădată.
bani adevărați și mă întrebam
deschizând în mine pleoape cu ochi albiți de
sete
dacă nu înadins mi i-ai lăsat ca să îmi cumpăr îngerii de
plumb
lumânări sticle cu mir toiage de ceară crucifixul din
plastic.

zornăi monedele acelea aproape vorbitoare
și muștele cu
burțile plesnind de atâta
sânge albastru mi se așază pe mână în
straturi
adulmecând metalul corodat din palma
crescută ca o ramură de
salcie.

aud glasuri stridente strigoii plesnesc
de ciudă cu usturoiul
între unghii
îmi vorbesc în miez de noapte ca și broaștele cu
picioarele
uscate și ochii bulbucați:

-uite urma sărutului de-aseară ți-a
lăsat
semne de moarte
pe spate
numai iarba fiarelor te mai poate
vindeca…

mâna mea începe să doară
pe creștetul copilului cu părul
bălai
peste dealuri și umbre
văd zidul
și-mi zic:

-lasă, lasă,
nebunia asta a hârtiei
trebuia într-un fel vindecată.

privesc
nepăsătoare amurgul însângerat
îmi strecor
pe nesimțite
mâna în
plasă
scot vulturul pleșuv și îi strivesc flămândă în dinții de platină,
ciocul masiv din piatră.

mama îmi face semne de pe coama zărilor
albastre
să intru în casă. va fi furtună
în astă seară.

femeia cu gândurile întoarse

Misionara

o tăcere în + sau în – nu are cum să te mai sperie de labirinturile
mele subterane în care trăiesc de o veșnicie îmi rujez buzele strident cu
un roșu carmin desprins de pe frunzele moarte și mă încalț cu sandalele noi
din piele de șarpe cu tocuri foarte
înalte mă privești prin peretele de sticlă
fumurie pentru o secundă îți apar ca o târfă tristă cu chip de eroină încuiată înapoia tabloului sunt decăzută și abuzată ai vrei să mă și mângâi. întunericul din mine te răscolește și-atunci chiar mă sfâșii zgârâind pânza învechită cu degete prelungi cu teminații de gheare întărite sângele meu te alină. setea e cumplită stai pândești te rogi
să treacă o vietate cât de mică nu mai contează

dar zilele ca și nopțile dragul meu îți dau dureri de ape zbuciumate și
nu uita că încă ne mai putem strecura mâinile ude unul prin celălalt în albul prezenței acestea înșelătoare ne plesnesc mugurii și iar înflorim rezemându-ne de zidul plângerii lăsăm corbii flămânzi să ne ciugulească ochii îi indemnăm chiar cu mierea din glasuri: hai ochii noștrii sunt două nesecate izvore pentru voi om curge aici în șopot ascuns și în șoapte nespuse avem o doză de cianură ascunsă în plomba măselei de minte oricând o putem sparge așa că moartea e doar o aventură fără prea multe taine…

sunt femeia cu gândurile întoarse și îmi cubăresc durerea în piepturile sumbre și osoase pot construi pot țese pânza cu cele opt picioare eu refac de fiecare dată drumul până la jumătate las pasul corbului bătrân să își târâie aripile pleoștite să își rotească lacrimile hexagonale să te-ntrebe cine am fost.

am fost femeia cu pasul infernal bocănind peste tăcerea ta de moarte
neliniștea din mine te incită. nu va-nceta nicicând să îți cuprindă ochii să-și caute cărarea spre lumină.

creierul nopții vuiește

Misionara

creierul nopții vuiește îmi
numără frica în boabe înstelate de
anotimp. timp/cesornic mut nu mă întoarce
umărul meu e fragil. încheietura mâinii
mi-este roasă. molii flămânde mă cuprind cu incisivi puternici mă sfărâmă fir cu fir
dispar în craterul refuzului mi-alunecă și gamba dreaptă. trec aiurând pe lângă zidul de hârtie citesc anunțuri citadine: a mai murit un câine, pomii din sat au început să cânte rugăciuni deșarte. și mă aplec adun în podul palmei clipe efemere vecinei de la trei îi cresc trei inimi în fereastră și totul pare să mă mintă. îndrăgostiții fac dragoste pe stâncile pleșuve un vultur încordat sfâșie prada și eu trăiesc. trăiesc ascunsă, nevăzută, cu buzele aprinse ard visurile tale. mă chemi în maluri sprijinim durerile de punte și trecem râul cu miile de umbre urlând ca leii a pustiu.
………………………………………………………………………….
o cucuvea își mângâie cu gheara aspră puii. un om își strânge zilele în sac și face loc să treacă ciutele spre înserarea cea eternă.

în cafeneaua tapetată cu fluturi vii

http://misionara-misionara.blogspot.com/2011/09/in-cafeneaua-tapeta…

Misionara

te-am regăsit după îndelungi căutări
pe maluri de zare și în ape de gânduri
îți muști degetele cu sârg să-mi simți durerea
tremurând.

durerea mea are gust de sete și de pâine, fără
să știi în2 ziua de mâine pe margini apeși 1/2-imile
de visuri și adormi în tine cu palmele țesute în
suflările de vânt.

ceasul cinetic își mișcă limbile haotic, în3-it
vibrează, vorbindu-ți despre râul morții cu fălcile
încrețite și ochii sfredelind în piatră ne cresc
cioturi de aripă în talpă, spinul se îndeasă lăcrimând.

stelele ne absorb pentru o clipă, suntem pauze de moarte în
mișcare, secunde obosite între un ding și un dang murim, trăim,
iubim.

mă-nchid în dosul unei paranteze punctate de ciocuri înnegrite
să nu văd corbii scuturându-și sunetul macabru,
te simți puternic și încleștezi dinții de castor în
ciobul dogorit de soare :-până la mecca drumul tăcerii este lung,
îmi zici și îmi presari în cale încovoiate semne, prea multe :???

și ploaia cade, cade peste mine cu gust sărat de însetare eu te
pierd, te caut în ipsosul ce ne-ntărește încremenind pe buzele-mi
spuzite surâsul tău de rege peste lumile de piatră trec apăsat: un secol
a
murit. noi mai urcăm o treaptă. eu îți adun amurgul în pumnii
spoiți cu ploi de bucurii și sfărâm bucățile de viață trecătoare.

mișc degetele înghețate peste tine, dar tu în2, fără să-ți pese,
șoaptele nopții pe margine de gând și tot îmbraci zadarnic zorii în
mozaicul razelor plăpânde murmuri bucățile de cântece serenice,
eu legăn icoanele cu îngeri. atlas ne crede iar nebuni. ..
…………………………………………………………………….
în cafeneaua veche, insalubră, doar umbrele noastre se apleacă din când în când ca să dezlege norii și iar se adâncește rana de pe umăr, dar e răcoare în casa asfințită, tapetată cu fluturii vii, ochii nu se-ntâlnesc, ci spun povestea
corodată (despre un el sau despre o ea), pierduți între un zâmbet fugar și-o nemiloasă mască

de granit…

pe dealul morții, pământul scurmă urme

Misionara

calc apăsat peste corăbii eșuate îți desenez cu
raze despletite chipul de astru al zeului păgân centaurii
regatul blestemat irozii din pretoriu și…undeva foarte departe
e marea
dans zbuciumat în
care îți culc puzderia de umbre răsucite
peste mormânt fac multe cruci din aripi translucide
îți modelez frânturile de tâmplă și amintiri cu ochiul încă viu.

-auzi, iubite? bate iarăși toaca pe dealul morții pământul scurmă urme și se dosește în puncte înnegrite. cerul strănută tușește ftizic. aruncă ghemotoacele de scame și nu mai are strălucire. se pleacă peste noi o ceată răzvrătită de îngeri zdrențuiți cu penele albite-n sânge cântă, cântă înghenunchind și clipele albastre și zborul glasului de plumb. noi căutăm toiagul să ardem păcatul ancestral sau să ne îndrepteze spatele încărcat de multele fantasme încolțite.

deschide cerul baierele toate și plouă până în adânc de iriși aripile ni se răsfiră. cuprindem universul în fâlfâit angelic peste zare ne topim.

primește-mă în stratul tău de ceară. lanul de in se zbuciumă într-o poveste neadormită peste zare noi luminăm ca niște candele aprinse în ritm de pleoape
tremurând.

Autor Dorina Necucle,

Anunțuri

Un comentariu

  1. misionara · Iulie 28

    Reblogged this on misionara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s