Fiinţa ţării plânge
Mă ascund în umbra dezbinării
Care-a mutat patriotismul în ironie
Şi rup grăbită gândul nepăsării
Lovind cenzura, când pixul pluteşte pe hârtie.
În mugurii primăverii ce-mi face cu mâna
Caut un nou înţeles cuvântului român.
Ideea zboară, gândul tace, doar lumina
Amestecă silabele din sinonimul stăpân.
În ceaţa inocenţei m-am regăsit
Şi inhalez din stâncă, o nouă lege
Întind la soare gândul pozitiv moştenit
Presar în fiecare cetăţean dorinţa de-a-nţelege
Că împreună nu separat suntem un neam
Care clădeşte de veacuri pluralul de români.
Îndestulare, tihnă, armonie-mi doream
Dar, indiferenţa s-a spălat pe mâini.
Îmbrăcaţi în tăcere, lâncezim printre ruine
Nici nu-ncercăm să căutăm dorinţa
Care-ar putea separa răul de bine.
O, Doamne ajută-ne să redăm ţării fiinţa.
Dar nu e suficient doar ajutor divin
Prin noi pluteşte calea. S-o aşezăm pe-un ram
Îi ştergem lacrima, o aranjăm puţin
Descoperind în noi iubirea de neam.
Bogaţi în sentimente, să retuşăm ce se mai poate
Altfel destinul ne aruncă-n stradă.
Solicit: fapte, consecvenţă şi dreptate.
Cu dragostea de glie nu se face paradă!
Of, ţara se zbate şi tremură în propria fiinţă,
Iar noi după o bere şi-un mic… râgâim[1]???
Nu ştim, nu vrem a înţelege noţiunea de umilinţă,
Dar printre lacrimi, ţara ne-nvaţă cum să trăim.
Repostare (cu această poezie am participat în martie 2014 la concursul on line:„E primăvară, iarăşi primăvară… „ organizat de site-ul Cititor de proză)
[1] – în campaniile electorale, politicienii mituiau populaţia „flămândă” să-i voteze, oferindu-le doi mici şi o bere, iar fenomenul râgâielii venea pe fondul unui stomac gol!
Autor: Pop Dorina
Biblioteca 