melancolia mea
melancolia mea, melancolie stinsă,
în nopți de iarnă tot mai dulci,
mai du-te,-acasă, dragă, să te culci
și lasă-te sedusă și învinsă.
natura toată doarme-n agonie,
într-un lințoliu alb de catifea,
melancolia mea, melancolie,
tu ai căzut în ceașca de cafea.
apusul cască răni adânci de sânge,
ascult cum plâng fântânile de ger,
cum paserile zgribulite pier
și cum natura înghețată plânge.
cuprins de setea mea de depărtare,
nu-mi tulbura dorința mea de azi,
visez mereu pădurile de brazi,
să-mbrățișez cu drag întreaga zare.
vineri, 10 februarie 2012
Autor Ionescu Ion
