Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.
Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.
Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.
Îmi ies din obişnuinţe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
este demonstraţia.
Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.
Vieţile noastre cu braţe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.
În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.
Autor Llelu Nicolae Valareanu
