LA CASA PĂRINTEASCĂ

Mă-ntorc la mica mea bucată de pământ,

Rămasă de la tata – din străbuna-i glie,

In sat, mai toată uliţa-i pustie

Şi nici copii la joacă nu mai sânt.

 

Căsuţele prin vremi s-au coşcovit,

Stând să alunece spre mal de apă,

Căci timpu-n trup şi-n maluri sapă

Şi buruienile-n fereşti au năpădit.

 

In curtea casei mele părinteşti,

Doar nucul pus de tata mai rodeşte.

Cireşul s-a  uscat şi creanga-i mărgineşte,

Grădina din vecini, cu meri domneşti.

 

Prin geamul colbuit de anotimpuri,

Zăresc năframa mamei şi-un ştergar

Şi-n cui, mai rugineşte bătrânul felinar,

Ce sta de veghe noaptea-n alte timpuri.

 

Icoana cu Iisus, aproape că-i desprinsă

De pe peretele cu laviţă şi masă ;

Mai binecuvîntează liniştea din casă,

Dar candela – nu-i mai demult aprinsă…

 

Îngenunchez precum la Liturghie

Şi spun o rugăciune pentru ei,

Mama şi tata – dragi părinţii mei

Şi pentru timpurile din copilarie,

 

Ce ştiu că niciodată, nu au să reînvie!

 

Autor   Victor Burde