de ziua ta, EMINE

de ziua ta, Emine

( scris cu ocazia celui de al 162-lea an de la nașterea sa)

 

15 ianuarie 1850

 

din trecut, din adâncuri de cer,

ai căzut ca o stea orbitoare,

peste iarna noastră de vis,

ruptă probabil din margini de soare,

aveai chip și nume de om

și te-ai numit pe scurt: Emin,

voievodul limbii române,

născut din goluri de chin.

 

viața ta, un dor ancestral și enorm

de țărâna în care străbunii tăi dorm,

obraz lângă obraz cu dungile- amare,

prin zloata istoriei, făcându-și cărare,

lumi lângă lumi, născute din greu,

aceasta e viața Eminului meu.

 

de ziua ta, Emine, te-am adunat din flori,

din leagăn de istorii, din dulcile candori,

din versul tău hipnotic pe care l-am iubit,

din limba ta frumoasă cu care m-am hrănit,

din dragostea păgână pentru femeia-ți dragă

din viața ta amară, străină și pribeagă.

 

cenușa ta târzie arzând pe rana mea

e ca o dulce piatră de-albastră peruzea,

tu mi-ai hrănit poemul cu explozii solare

de aceea , Emine, a ta viață mă doare.

 

 

tu ești Shakespeare-ul nostru pământean

ce coboarând în inimi an de an,

ești demonul nostru iubit și ești înger,

ascult cum rănile tale încă mai  sânger.

 

cu tine arde doina cântând pe frunză-n vânt,

tu ne-ai deschis cărarea dintre cer și pământ,

cu limba ta de aur, veche și înțeleaptă,

noi am urcat prin vremuri, așa, treaptă cu treaptă,

paseri măiastre rotesc peste-al tău creștet

și-ți înfrunzesc coroana frunzișului veșted,

te-ai ridicat luceafăr pe cerul cu stele,

și strălucești acolo în rânduri cu ele,

ești visul nostru și durerea noastră,

ce-a-ncremenit în veci pe bolta albastră.

 

5 ianuarie 2012

 

Autor   Ionescu Ion