un adânc de necuvinte
într-un tăcut absolut
din care nu se zărea decât gustul de apă sărată
uimitor
nu erau peşti întregi
de o parte şi de cealaltă a canapelei
doar picioare sălbăticite împletite ca o ruginire
în zig-zag cu piepturile eliberate deliberat
în glasul plin de pofte al iubitorului de spaimă
de peste tot ploua cu glasuri felurite
cu tencuială sau fără
unele înalt de clare
altele cipciripite până la îngenunchierea urechii mele drepte
dar cele mai multe piţigăieli se blocaseră în spatele bibliotecii
cu bibelouri de plastic înmugurite pe alocuri
aici era locul cel mai protejat de ochi din toată înveşmântata adunare
eu
alergam cai verzi prin pereţii rutinaţi de atâţia ca noi
şi traduceam din cipciripire în limbarniţa de toate zilele
câte un fragment întreg de virgule
fiecare în spatelele celeilalte ca un şir de indieni
plecaţi cu noaptea în cap la colindat
AUTOR DANIEL DĂIAN
