Ninge cu flori albe, albe…
Copacii speriați,
Înșurubați pănă-n cer –
Se tem de urletele cenușii
Ale vântului stingher.
Cu coroanele în ramuri,
Țipă teii, țipă ploii
Salcâmii, tot lăstărișul –
Țipă frunzele uscate
Vocea crengilor se pierde
În năvala alburoasă
Ce se-amestecă cu vântul.
Urlete rănite, ale crengilor golite
Ramuri brune, cenușii,
Plâng, se frâng sau mor și pier
Cum mai trece încă-o zi,
Sau o noapte cu mult ger.
Pe întinderi fără margini
Totul este-n alb bălțat…
Pe întinderi fără margini,
Ninge, ninge cu flori dalbe
Și cu dorul tău lăsat .
* Sărbători de iarnă, 2011
Autor Constanța Abălașei Donosă
