„Băiete,acum ești matur, învățat-ai ce-i durerea omului cu păcate, ce înseamnă trecerea prin pustiu”, spuse, privind ceasul său auriu, ce nu-i dădea pace deloc, „eu trebuie să plec în Tara de Foc peste vreo două-trei minute, mă bucur că e cineva să m-asculte”, apoi deschise fereastra, ieși sub chip de fluture galben-gri, Doamne, de ce nu l-am înțepat în cap, să-l păstrez pentru bacalaureat? Ca nunțile în vreme de război, cuvintele, frumoase adăposturi, îmi amintesc de cavalerul scoțian, Rob Roy, o, cavaleri, o, nunți, copiii noștri . Femeile plecară la război, bărbații se ascund prin cârciumi, tu, cavaler scoțian, Rob Roy, ce vremuri de trădare, amari sâmburi. Gingaşă-i ura, aspră-i viața ta între iubiri, turniruri și pariuri, când vom muri eroic, vor cânta toți îngerii, spioni în pardesiuri.Ne schimbă timpul, nu-l putem opri,suntem copiii lui cei vitregi,numai iubirea se iluzionează, poate o zi,că a învins , ne contrazice Nietzsche.
Dar nu ne pasă nici de el, e Will, pe el îl vom chema în clipe grele.Si el a-mbătrânit, este aproape chel,citește Cartea de la San Michelle.
Iubito, azi corespondăm, ne contrazicem, iar ne împăcăm, de parcă timpul nici n-ar exista,de-aș fi Romeo, de-ai fi Julia.
Viața de pește este bizară, o știe stripteuza zanzibară, niciodată n-am să-nțeleg ce este-n creierul unui coleg, iar viața în sine mă neliniștește, mai bizară-i totuși viața de pește, du-te, ucide-l, dă-l peste pod, viața-i mai grea decât sub Irod, ca-ntr-o grădină zoologică sau pe mica insulă Krakatau, unde colegul meu, fiind turist, fu înghițit de un pește trist.
Autor Boris Marian Mehr,
Posted on 08/03/2010 by Hopernicus
0